Scrie in caseta de mai jos denumirea aditivului sau numarul acestuia
Cauta dupa prima litera
A B C D E F G H I L M N O P R S T U V X Z
Denumire:
SUCRALOZA (SucraPlus, Splenda, TGS, Triclorogalactosucroză)
Descriere:
Aditiv alimentar cu rol de îndulcitor, obţinut prin procedee chimice din zahărul obişnuit. A fost descoperit în 1976 de un grup de chimişti londonezi, dar introdus pe piaţă abia în 1991 în Canada. Apoi a cucerit întreaga lume şi mai ales piaţa îndulcitorilor, fiind de 600 de ori mai dulce decât zahărul, foarte stabilă la orice pH şi la temperaturi înalte, cât şi în timp, permiţând astfel utilizarea ei într-o gamă foarte variată de produse alimentare, cu termen de valabilitate mare. De asemeni, gustul sucralozei este identic cu cel al zahărului (exceptând o tentă răcoritoare, mentolată), neavând nevoie să fie combinată cu alţi îndulcitori. Este totodată un îndulcitor fără calorii, dar, deoarece are o capacitate de îndulcire foarte mare, pentru a putea fi utilizată ca înlocuitor de zahăr pentru uzul curent (în pliculeţe predozate), ea se amestecă cu dextrină sau maltodextrină, componente care aduc un aport caloric destul de însemnat şi nedorit de cei ce urmează diete hipocalorice. Pe piaţa europeană, sucraloza a pătruns abia în 2004, fiind permisă utilizarea ei în berea cu valoare energetică scăzută în cantitate de 10 mg/l, în supe concentrate în cantitate de 50 mg/kg, în băuturi alcoolice şi nealcoolice aromate în cantitate de 250-300 mg/l. În preparate şi deserturi pe bază de lapte, ouă, grăsimi, cereale sau fructe, în conserve din fructe, gemuri, jeleuri, paste tartinabile, preparate dietetice se poate adăuga în cantitate de 400 mg/kg, iar în produse de cofetărie, diverse tablete pentru împrospătarea respiraţiei sau pentru gât şi în guma de mestecat, în cantităţi cuprinse între 1000 şi 3000 mg/kg. Numeroasele teste de laborator desfăşurate pe animale în ultimele două decenii nu au relevat cu certitudine vreun potenţial toxic, cancerigen, mutagen sau teratogen al sucralozei. Totuşi, datorită unor suspiciuni că aceasta produce modificări la nivelul timusului, splinei şi al limfocitelor, cercetările continuă. Tot testele de laborator au arătat că sucraloza este metabolizată de organism foarte lent şi într-o proporţie foarte mică, datorită structurii ei chimice foarte stabile, astfel că cea mai mare parte se elimină nemodificată, rămânând la fel, mult timp şi în mediul înconjurător. Bacteriile din cavitatea bucală nu o pot descompune, astfel că sucraloza nu afectează dantura. S-a stabilit că doza zilnică maximă admisă pentru consumul uman este de 15mg/kg corp. Acest aditiv nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici.