Scrie in caseta de mai jos denumirea aditivului sau numarul acestuia
Cauta dupa prima litera
A B C D E F G H I L M N O P R S T U V X Z
Denumire:
CARBONAT DE CALCIU
Descriere:
Aditiv alimentar cu funcţii multiple. Este regulator de aciditate, agent de antiaglomerare, emulgator, stabilizator şi colorant. Face parte din categoria aditivilor naturali de origine minerală (cretă), ce poate fi întâlnit sub forma E 170(i)-Carbonat de calciu, sau E 170(ii)-Carbonat acid de calciu. Pentru industria alimentară şi farmaceutică, se obţine de obicei din marmură. Este utilizat pe scară largă ca şi colorant de suprafaţă, agent împotriva uscării, stabilizator pentru fructe conservate, iar în farmacie ca agent de umplere. Constituie o sursă de calciu, fiind încorporat în unele suplimente alimentare. Are şi rol de neutralizare a hiperacidităţii gastrice. Nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici. Nu s-a stabilit o doză zilnică maximă pentru consumul uman, fiind folosit conform reţetelor şi cerinţelor tehnologice. Consumul cantităţilor prea mari poate cauza hipercalcemie, manifestată prin vomă, dureri abdominale, stare mentală alterată, iar pe termen lung prin probleme renale.